EIT Manufacturing va avea un nou hub de reprezentare în România
Coordonarea acestuia va fi realizată de Iceberg+ în consorțiu cu Universitatea Transilvania din Brașov
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vă aduce în atenție prezența, din acest an, în Regiunea Centru și România, a comunității de cunoaștere și inovare EIT Manufacturing care va fi reprezentată de un nou hub gestionat de un consorțiu format din Iceberg+ și Universitatea Transilvania din Brașov. Acest Hub va susține crearea de competențe și excelența în domeniul industriei manufacturiere, inclusiv digitalizarea completă a proceselor industriale.