Forum de afaceri și întâlniri bilaterale în cadrul misiunii economice din Cipru în România

În perioada 13-15 septembrie 2022 Ministrul Adjunct pentru Cercetare, Inovare și Politică Digitală a Ciprului se va afla într-o vizită oficială la București, alături de președintele Camerei de Comerț și Industrie a Ciprului și o delegație de oameni de afaceri. Alături de aceștia, Camera de Comerț și Industrie a României, în parteneriat cu Enterprise Europe Network, va organiza, în 14 septembrie 2022, un Forum de afaceri și un eveniment de întâlniri bilaterale pentru a contribui la dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre cele două țări.

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Agenția pentru Dezvoltare Regională Regiunea Vest și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța sunt organizațiile Enterprise Europe Network implicate în organizarea și promovare evenimentului de întâlniri bilaterale organizat în contextul acestei misiuni economice. Cu acest prilej, Ministrul Adjunct pentru Cercetare, Inovare și Politică Digitală a Ciprului va fi însoțit de o delegație de antreprenori, reprezentând companii care își desfășoară activitatea în sectoarele tehnologiei și serviciilor, cu accent pe inovare. Evenimentul își propune să faciliteze participanților găsirea și întâlnirea cu potențiali parteneri pentru a dezvolta parteneriate (comerciale, de cercetare și tehnologice), schimbul de bune practici și identificarea de noi oportunități de afaceri în domeniile tehnologiei, cercetării și inovării.

În cadrul Forumului de afaceri, prezentările vor fi susținute de experți din România și Cipru și vor fi abordate subiecte precum:

– dezvoltarea durabilă a economiei Ciprului și a României: obiective strategice, domenii-cheie, inițiative și priorități;

– fapte și cifre, beneficii și stimulente pentru start-up-uri și alte companii (în special pentru companiile din domeniul tehnologiei) care doresc să înceapă sau să își extindă activitatea în cele două țări, Cipru și România.

Evenimentul de întâlniri bilaterale, organizat cu sprijinul Enterprise Europe Network se adresează  companiilor, start-up-urilor, antreprenorilor, instituțiilor de cercetare, universităților, autorităților locale și altor organizații care sunt implicate activ în domeniile: (1) Tehnologie, (2) Servicii și (3) Inovare.

Cum vă puteți înregistra: Companiile românești interesate să participe la Forumul de afaceri și evenimentul de întâlniri bilaterale, se pot înregistra prin intermediul următorului site: Participation Form – Business Forum & Matchmaking Event between Romania – Cyprus – KEVE Forms (ccci.org.cy)

Termen limită de înscriere: 2/9/2022

Locul de desfășurare:

Ambele evenimente vor fi organizate la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), în București, în 14 septembrie 2022.

Sprijin și asistență: echipa ADR Centru vă stă la dispoziție cu sprijin, asistență și informații suplimentare pentru înregistrare, dar și cu alte servicii. Persoană de contact: Daniela Breazu, E-mail: daniela.breazu@adrcentru.ro.