Invitație participare: Întâlnire de descoperire antreprenorială pentru implementarea RIS3 Centru 2021-2027 – finanțarea tehnologiilor strategice pentru Europa

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru vă invită să participați la Întâlnirea de Descoperire Antreprenorială (EDP), care va fi organizată online, în data de 16 Decembrie 2025, între orele 10.30 – 13:00, întâlnire dedicată explorării oportunităților oferite de Platforma pentru Tehnologii Strategice în Europa (STEP) pentru dezvoltarea de proiecte finanțate prin Prioritatea 10 a  Programului Regiunea Centru 2021-2027.

Scopul principal al întâlnirii de descoperire antreprenorială propuse este:

  • Familiarizarea actorilor regionali cu Regulamentul STEP, cu obiectivele și cerințele specific intervențiilor STEP, domeniile critice pe care le vizează STEP, posibilitățile de finanțare,
  • Prezentarea oportunităților de finanțare a STEP din Programul Regiunea Centru,
  • Identificarea de idei de proiecte STEP conform abordării PR Centru, a competențelor și nevoilor regionale în dezvoltarea tehnologiilor critice vizate de STEP, precum și a potențialelor provocări în dezvoltarea proiectelor,
  • Prezentarea de către promotorii lor a unor idei de proiecte care au primit sigiliul de suveranitate STEP.

Discuțiile care vor avea loc în cadrul întâlnirii vor fi utilizate de către ADR Centru pentru a orienta condițiile de finanțare din ghidul aferent Priorității 10 a PR Centru – STEP, cât mai aproape de nevoile regiunii.

La finalul întâlnirii, participanții vor primi o fișă de proiect și vor fi invitați să o completeze cu informații referitoare la ideile de proiecte pe care intenționează să le pregătească. Aceste idei de proiecte vor fi analizate de ADR Centru și prezentate/discutate cu promotorii lor în cadrul unei întâlniri pe care o vom organiza în prima parte a anului 2026.

Vă rugăm să confirmați participarea dvs. până la data de 12 decembrie 2025 prin completarea formularului de participare din link-ul alăturat – https://docs.google.com/forms/d/1XupwOP2VPNfJf5-DVeZO0PKPE5OaiH5D8jFjv2NjtqI/viewform?edit_requested=true

Participarea dumneavoastră este esențială pentru consolidarea ecosistemului regional de inovare și pentru valorificarea oportunităților oferite de Platforma Europeană STEP.

Pentru orice alte informații suplimentare legate de eveniment, vă stăm la dispoziție la numerele de telefon 0258-818616, int. 482 sau 433, sau la adresele de email oana.rogoz@adrcentru.ro, lucian.docea@adrcentru.ro, persoane de contact: Oana Rogoz, expert accesare fonduri și Lucian Docea, expert economic.