Un miliard de euro pentru sprijinul IMM-urilor

Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri va veni in sprijinul IMM-urilor cu un un pachet de ajutor IMM-uri cu un buget pentru granturi nerambursabile de 1 miliard de euro, fresh money – a anunțat ministrul de resort, Virgil Popescu pe pagina sa de facebook. Această sumă urmează să fie fie împărțită în trei proiecte:

  • 550 milioane euro granturi pentru investiții, până în 200.000 de euro fiecare grant
  • 350 milioane granturi de capital, tot până în 200.000 de euro, pentru companiile lovite puternic de pandemie: turism, horeca, transport auto, industria de evenimente
  • 100 milioane euro, granturi până în 2.000 de euro pentru firme cu un singur salariat, care este și acționarul companiei și care nu au beneficiat de niciun ajutor în această perioadă.

Șeful portofoliului de la economie a mai anunțat că a fost emis un ordin prin care se solicit tuturor companiilor să aprobe până pe 15 iunie planurile de investiții pe 5 ani, care să fie în concordanță cu Green Deal. Majoritatea companiilor le-au aprobat deja. ”Vorbim de investiții de circa 12 miliarde de euro” – a subliniat ministrul Virgil Popescu. – https://www.facebook.com/VirgilDPopescu/